joi, 30 decembrie 2010

OBICEIURI "CREŞTINEŞTI" (2 şi-un pic)

(scuze, continui...după ce doar tehnica m-a intrerupt)

După o emisiune tv în care, filmat din elicopter, am văzut măcelul a hectare întregi de pădure din jurul mănăstirilor, am constatat "live"păcatul de sub Cer. De atunci ( a se înţelege: n-am nimic ostil şi preconceput cu slujitorii Domnului), pe călugări şi pe călugăriţe nu-i văd altfel decât ca pe nişte lăcuste negre porniţi să prăduiască paradisul care-i găzduieşte. Am văzut măicuţe cu figuri de "interloape", osificate şi nervoase, conducându-şi precipitate, "jipanuri" spre "locul de muncă", altul decât mânăstirea. Acestea nu puteau fi decât stareţele...Cu mustăţi la propriu, cu căutătură dispreţuitoare, schiţau un simulacru de zâmbet (pe sub mustaţă) doar dacă miroseau c-ar fi rost de ceva donaţii...Şi-n RAIUL acela, dangătul clopotelor la ceas de vecernie sau de ce-o fi fost, se pierdea în răgetul diavolesc a fierăstraielor şi-n  plânsetu brazilor. Tare mi-aş dori să nu mă credeţi patetic.....da-i treaba voastră. Patetismul se iartă, nu şi ipocrizia.
La o mănăstire de călugări, cazaţi acolo într-o "celulă" slinoasă unde jegul se lipea de tine chiar şi în pat, prietenul Paţiu, mult-mult mai "înţelegător" ca mine, s-a dus să "relaţioneze" cu călugării, să dobândească mai multe informaţii despre viaţa monahală...no!, treaba lui. Toate chiliile erau goale, în afară de una. Acolo i-a găsit pe călugări. Chercheliţi, printre sticle goale şi pline cu vin, guralivi şi veseli....care-cum. S-a întors "imens" de taciturn, cu o mină de tristeţe care -culmea-, n-are nimic comun cu paradisul. Mi-a povestit doar a doua zi.

(vobim un pic mai târziu)

Un comentariu:

  1. Grasule, in loc sa manci literele, mai bine ai mai scrie (in Banat sa-ti mance capu') la Estebanita, ca de doi ani tat zaci ca ai trecut de pagina 16...
    La multi ani!
    Dorin

    RăspundețiȘtergere