LA MULŢI ANI !

La mulţi ani, sănătate şi bucurii tuturor prietenilor mei dragi şi tuturor cititorilor scrierilor mele, oriunde v-aţi afla !
Cu drag, Io, Dan Trif

SCRSOARE CATRE O PRIETENA DRAGA

tehnica imi joaca feste
Citeste scrisoarea...un pic mai jos
continuarea maine !

SCRISOARE CĂTRE O PRIETENĂ DRAGĂ

Ileana Brie, dragă prietenă,


 Tare-mi pare rău că nu-ţi place modul în care mă aplec spre cele sfinte, adică spre cele care ar trebuii să fie SFINTE.
Crede-mă, dragă prietenă, că nu-s pornit, şi nu mi-am propus să-mi bat joc de slujitorii Domnului..aşa, că aşa vreau eu.
N-am nici porniri de "răzbunare" izvorîte din copilărie...Propun un film real şi pitoresc din copilăria mea de la Tămaşa, un sat sălăjean (waw! Europa va afla de Tămaşa). Acolo, relaţiile pruncilor cu POPA erau...speciale. Mamele noastre (adoptivă, a mea) ne ameninţau că dacă vorovim prostii şi dacă suduim, POPA ne taie limba. Aşadar, noi îl vedeam pe POPĂ ca pe un killer în serie. Apoi, io, băiat venetic şi sărman, eram hăţit de bade Ghiurcă, tutorele surorii mele, sfăt la biserică, să curăţ în fiecare săptămână "câcaturile", adică găinaţul porumbeilor...sus-sus, până la clopote. După, coboram în sfânta biserică, măturam şi îndreptam ciucurii de la covoare...Odată am auzit vocea lui Dumnezo care s-a răstit la mine de am crezut că mor: "IEEEŞI DIN ALTAR, PROSTULE ! N-AI CE COTA ACOLO!. Nu era Dumnezo, era bade Ghiurcă...Apoi, am fost cu POPA cu Iordanu şi m-a înşelat la banii cuveniţi...Noi, hoherii, nu ne spovedeam niciodată. De ce ? Pentru că ne+ar fi prins la capitolu de lege, aducător de limbă tăiată: AI FUUURAT ?. Da. Toţi, toţi eram hoţi! Furam mere din grădina lui Pamasica. Duminica mergeam la biserică. Nu totdeauna. Deci, aproape de loc. De ce ? De ce ???! Pentru că nu înţelegeam nimic. Şi POPA cânta mai rău decât Cristoreanu (ăla cu horea "hai lic, iară lic, lasă beau că io câştig)

OBICEIURI "CREŞTINEŞTI" (2 şi-un pic)

(scuze, continui...după ce doar tehnica m-a intrerupt)

După o emisiune tv în care, filmat din elicopter, am văzut măcelul a hectare întregi de pădure din jurul mănăstirilor, am constatat "live"păcatul de sub Cer. De atunci ( a se înţelege: n-am nimic ostil şi preconceput cu slujitorii Domnului), pe călugări şi pe călugăriţe nu-i văd altfel decât ca pe nişte lăcuste negre porniţi să prăduiască paradisul care-i găzduieşte. Am văzut măicuţe cu figuri de "interloape", osificate şi nervoase, conducându-şi precipitate, "jipanuri" spre "locul de muncă", altul decât mânăstirea. Acestea nu puteau fi decât stareţele...Cu mustăţi la propriu, cu căutătură dispreţuitoare, schiţau un simulacru de zâmbet (pe sub mustaţă) doar dacă miroseau c-ar fi rost de ceva donaţii...Şi-n RAIUL acela, dangătul clopotelor la ceas de vecernie sau de ce-o fi fost, se pierdea în răgetul diavolesc a fierăstraielor şi-n  plânsetu brazilor. Tare mi-aş dori să nu mă credeţi patetic.....da-i treaba voastră. Patetismul se iartă, nu şi ipocrizia.
La o mănăstire de călugări, cazaţi acolo într-o "celulă" slinoasă unde jegul se lipea de tine chiar şi în pat, prietenul Paţiu, mult-mult mai "înţelegător" ca mine, s-a dus să "relaţioneze" cu călugării, să dobândească mai multe informaţii despre viaţa monahală...no!, treaba lui. Toate chiliile erau goale, în afară de una. Acolo i-a găsit pe călugări. Chercheliţi, printre sticle goale şi pline cu vin, guralivi şi veseli....care-cum. S-a întors "imens" de taciturn, cu o mină de tristeţe care -culmea-, n-are nimic comun cu paradisul. Mi-a povestit doar a doua zi.

(vobim un pic mai târziu)

OBICEIURI "CREŞTINEŞTI" (2)

Datorez descoperirea Bucovinei unui bun prieten, doctorului "de inimi", Ioan Paţiu. Tare nu-mi plac călătoriile şi greu mă urnesc dar, după multe insistenţe, m+am dus, futu-i!. Dacă nu m-aş considera un scriitor de mâna a doua poate că aş releva într-un mod mult grăitor contactul cu lumea fascinantă, copleşitoare, a acestui lăcaş SFÂNT. De fiecare dată când trebuia să părăsesc acest paradis - de la Tihuţa spre Bistriţa - aveam senzaţia că sunt alungat, de unde oare?, din paradis, sortit să  re-intru în lumea cenuşie, la propriu, a vieţii cotidiene, cu ambalajul ei cu tot...la fel de cenuşiu. Culorile vii se estompau pas-cu-pas, kilometru cu kilometru şi trăiam sentimentul infinit de dureros al unui ALUNGAT, sortit exilului, nevoit să închidă obloanele, nevoit să tragă podul de la mal....Prietenul cred că trăia aceeaşi stare, pentru că până aproape de Cluj nu aveam niciun subiect de conversaţie...
Cu tot dezgustul, trebuie să mă întorc la aberaţiile întâlnite "acolo".

OBICEIURI "CREŞTINEŞTI" (1)

 Prefăcută supărare: prietenii mei dragi, precum şi ruda mea cea mai importantă, s-au întrecut între ei în promisiunea că-mi vor aduce sarmale de Crăciun...N-a fost să fie, no. ( pe prietenul meu Dorin Petrişor parcă-l aud râzând: "ce-i, grasule, ai rămas fără sarmale?"...Vineri seara aud că bate cineva la uşă.Erau  foştii mei vecini cu care mă înţelegeam bine, o familie săracă de pe srada N. "Am venit, domnu Dan, să vă aducem nişte sarmale şi prăjituri de Crăciun, că ştim că n-aţi fi venit la colindat..."                                                 Dar, contează şi intenţia, nu? Că de iubire nu ducem lipsă...Mai rău stăm cu ţigările.

Altceva

Niciodată nu-mi va ieşi din suflet, dulcea Bucovină.Acolo şi verdele-i mai verde, şi albastru-i mai albastru. E un tărâm ALES. Păcat însă că, pe zi ce trece, e tot mai poluat. Veţi vedea ce către cine anume.Nu vă voi plictisi cu "trăirile" mele de-"acolo", acele ce înnobileză ochiii şi sufletul. Compunere de clasa a treia: am vizitat mănăstirile, mi-au, sau hai să scriu "miau" plăcut foarte mult şi "miau", adică mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă n-aş fi văzut călugări şi călugăriţe". Punct.. În aproape toate curţile lăcalurilor sfinte am văzut "jipane" şi drujbe înşiruite. Călugări şi călugăriţe lucrau în nişte "supermarketuri" instalate atât în curte, cât şi-nafară şi vindeau atâtea "obiecte sfinţite" încât enoriaşii-vizitatori, sau numai vizitatorii, dacă le-ar fi cumpărat pe toate, ar fi trăit mult şi fericiţi, până la prea-adânci bătrâneţi...Acolo am văzut o "măicuţă" ce arăta ca o gogoaşă înfuriată, afurisind şi răsturnând tarabele unor bieţi  maramureşeni care s-au găsit să vândă şi să le facă concurenţă cu mărfurile lor "păgâne".

Altă dată, şi tot "acolo"...unde călugării cântă, şi maimuţele se iau la trântă...
Înainte de a intra într-o mănăstire, vedem multă lume bulucită şi agitată în faţa porţii. Semăna cu un accident de circulaţie, asta pentru că în mijlocul mulţimii era o rablă de Dacia. Ne-am liniştit doar când am văzut că în jurul rablei roiau călugări care nu aduceau cu cei de la descarcerări sau de la SMURD. Şi să vedeţi minunea! Rabla era cu toate uţile deschise, cu portbagajul şi motoru căscate spre ceriuri...Călugării cădelniţau de zor, stropeau maşina prin toate locurile ei ascunse, şi mormăiau rugăciuni către Cel De Sus, adecă către maşină.
Dintr-un impuls neghiob mi-a venit să strig către şofer, "zi-le, bre, să-ţi sfinţească şi jigleru, că precis  ţi-se tot înfundă!"

Altceva ? mâine

PENTRU PRIETENI FAINI (2)

Dragilor, cele două colinde, dedicate celor două prietene, scumpa de Ileana Brie, şi angelica de Gina Austen, sunt primite de la prietenii mei VECHI şi FAINI, familia SERBAC.
Pe rând:
             DAN SERBAC, un mare artist care mi-a marcat existenţa mea de ... viitor prozator, prin forţa şi puterea sincerităţii, a sensibilităţii şi-a  comunicării acestui MARE ARTIST. Durerea mea e că e foarte bolnav...şi-mi vine infinit de greu să-l vizite. Fireşte, asta nu-i o scuză. Deunăzi am cautat pe Youtube, aria Germond din opera Traviata, cântată de coloşii internaţionali ai genului...Căutam la Ei vocea MAESTRULUI bolnav...N-am găsit-o ! Maestru Serbac nu are pe Youtube aria asta. El, Maestru Serbac, o cântă Dumnezeieşte, cu o căldură (imploratoare, specifică rolului de părinte care vrea să-şi protejeze fiul) tulburătoare, UNICĂ.

O poveste reală cu EL:  Aflându-mă în viuzită la familia sa şi rămaşi singuri în bucătărie, Maestru a vorbit mai mult decât elogios despre scrierile mele. În astfel de situaţii, fără ipocrizie, mă simt stânjenit foarte. Dorind să.i curm dizertaţia. l-am întrebat, afişând o mutră idioată: "Maestre, s-ar putea ca eu să fiu un geniu?" Maestru, instantaneu: "Nu-i cazu, Dane!". Am râs un secol, şi râdem încă.Cu toată familia.


             LIGIA SERBAC, soţia Maestrului. Frumoasă şi cu un simţ al umorului....Fantastic. Generoasă, "critică" şi faină pân la Dumnrzo...
O poveste cu ea: Eu, cu o glumă tâmpită: "Ligiucă, ne cunoaştem de atâta vreme...Nu crezi c-ar fi cazu să facem sex ?" Ligiuca, cu ochii ei frumoşi de tigroaică: Nu-i cazu. mă Dane. Nu merită să stricăm o prietenia aşa de faină pentru un sex nereuşit". Mai râdem şi-acum.
Colindele de mai jos, sau de mai sus, ingenue şi dulci, sunt de la Ei !

Dragii mei prieteni SERBĂCUŢI, prietenia şi dragostea mea !
Crăciun fericit !

PENTRU PRIETENI FAINI (1)

Surpriza acestui an sunt două fiinţe deosebite, prietena de suflet Ileana Brie  şi prietena sa, şi a mea,sper, Gina Austen...
Doi prieteni şi colegi din presă trecută, Marcel Petrişor şi Vasile Manea, mă sună după multă vreme, condamnabil de multă vreme, ca să mă invite să cunosc două profesoare de-a lor....Şi caută să mă convingă (să mă scoată din casă), cu argumente precum: "hai, mă Dane, să cunoşti două doamne profesoare foarte faine, au trait în străinătate mai bine de două decenii, ne-au marcat tinereţea..bla...bla". "Perspectiva" vizitei m-a speriat...dar nu găseam pe moment motiv de eschivă...(în gând: "futu-i, ăştia-mi programează o întâlnire cu două osaturi, nişte bătrâne matroane, sofisticate, sclerozate, insipide). Dar, pentru că pe ei nu i-am văzut de prea mult timp...am mormăit, "bine, da nu stau mult, şi vin, dacă veniţi după mine...). M-am dus cu o imensă plictiseală, cu sentimentul ratării unei zile...
Când colo, mă întâmpină două fiinţe minunate, din generaţia mea, dar mult mai tinere decât mine. Spirituale, luminoase, sincere, şi mai "bolunde" ca mine pe TOT CE-I FRUMOS ŞI TINERESC. Futu-i ! (mi-am zis).
Şi-apoi, în viaţa vieţii mele, nu iubesc mai mult decât MĂMĂLIGA CU BRÂNZĂ...Acolo am "gasit-o" ! Ce ziceţi ?
Eu, un urs, ele, nişte faine, un pic şi cititoare a scrierilor mele, mai mult, atente la "recomandările" prietenilor mei : ...au cântat, alături de Marcel Petrişor, cea mai penibilă melodie a iubirii mele din tinereţe, Margareta Pâslaru, "Două rândunici"...doua mari, şi două mici, au trecut pe'aici...Ha....
M-a impresionat profund spiritul tânăr, frumuseţea sufletească, candoarea....toate acestea, păstrate în ciuda miltor ani petrecuţi în exil....(despre asta vom mai vorbi).
Filozofie ...de doi bani, poate: "Nu te duce nicăieri cu sufletul încrâncenat, ŞI CU PĂRERI PRECONCEPUTE !
Prietenei Ileana, şi prietenei Gina, două colinde...."atipice":

"Să hii gazdă sănătoasă, să primeşti colinda noastră
Co-n colac de grâu frumos
Ca obrazu lu Cristos
Colacu cât masa
Masa cât casa
Colacu cât rotiţa plugului
Ţup! în traista pruncului!


"Colindiţă cu codiţă
Daţi-mi cârnaţi, daţi-mi ptiţă
Că mni scurtă bundiţa
Şi puţuca mi-o-ngheţa"

Prietenbe dragi, vă sărut şi vă doresc din tot sufletul, CRĂCIUN FERICIT !

(in seara asta revin si pt alti prieteni)

DE SARBATORI, SĂ RÂDEM UN PIC (2)

"Răzbunarea" continuă cu un sadism nemeritat şi greşit ţintit. Subiect Ana. EU: "Doamnă, vă rog să mă ajutaţi să mă servesc. Sunt paralizat la mâna stângă şi vă rog să-mi puneţi în farfurie şi să-mi tăiaţi cârnaţu". ANA: "Ioi, îmi pare rău. Sigur că da. Acuma!" EU (în timp ce Ana îmi tăia cârnaţu): "Ştii, doamnă, ce rău e să fii paralizat? Io trăies singur, şi mă "rezolv" cum pot...Dacă aş putea folosi şi mâna stângă, aş avea senzaţia plăcută că mi-o "face" şi altcineva...". Draga de Ană s-a făcut ca para focului, a bâiguit un "no, io nuştiu ce să zîc" şi a fugit în bucătărie. După o vreme am chemat-o, rugând-o să-mi aduca salată de "beaufut". A venit, vizibil contrariată, şi mi-a zis: "Imi pare rău, salată n-am!". EU: "Nu-i bai, doamnă, da abia am sosit şi mai stau, vă rog să-mi faceţi!" ANA: "Nu fac, domnu Dan...Dumneata nu ştii cât îi de lucru pă ea ?!" EU: "Nu-i bai, aştept". ANA "Ştii ce?! Nu fac nimic!". EU: "no nu-i bai. Da mâine faci?, că pot veni şi mâine". ANA: "NU FAC ! NU FAC ! NICI AMU, NICI MÂINE ! NO ! ŞI LASA-MĂ-N PACE !, PĂNTRU  NUMELE LU DUMNEZO !"

Draga de Ană m-a înţeles şi m-a iubit abia după un alt episod.
Ziaristul Dan Ielciu, vechi coleg şi vechi prieten, tomnatic, s-a însurat! (rău!, zic io cu invidie). Şi, ca să nu ne pună la suplicii financiare, nu ne-a chemat la nuntă. Şi bine a făcut. Ne-a invitat după nuntă, la o masă fără bani. Am mers voioşi. La masa cu pricina a fost invitat şi preţiosul om de afacei Ovidiu Turcu. Atmosfera era destul de plăcută (chiar dacă erau prezenţi şi "presarii" care au pariat pe aducerea "grasului" în public). Însă un lucru tot m-a deranjat. Masa se comporta excesiv de atent, se autocenzura chiar, dat fiind faptul şi luând în considerare că la masă era prezent bossul O.T, sponsor, sau potenţial sponsor.
Ana, doar Ana, a fost cea mai sinceră. Nu ştiu cum a venit vorba despre cozonaci...Aici, draga de Ană, ne-a povestit ceva tare fain (eu stăteam lângă ea). Şi-a povestit...."Eram în Maramureş şi ne-o invitat la ei nişte oameni cu bani - cred că ne-o invitat din respect pentru Ion, bărbatu-mio, că, no, îi poet. Ca să n-o mai lunjesc, m-o invitat să le fac nişte cozonaci ca la ţară. Am frământat aluatu, am pus multă nucă şi i-am băgat la cuptoru lor făcut afară, ca la ţară. Da le-am zis că nu mă pricep la cuptor, şi nu ştiu când îs gata. Colacii s-o copt da aveau coaja tare arsă...Domnilor le-o plăcut, că o mâncat miezu, nu şi coaja arsă..." EU (de lângă Ana): "Ană, de ce nu le-ai zis să mânce şi coaja arsă, că nu s-ar mai fi beşit!". Ana mi-a tras un cot în burdihan ţi mi-a şoptit "Taci!". EU, cu voce tare: "Ană, de ce nu le-ai zis domnucilor să mănânce şi coaja arsă, că n-ar mai fi fost pericol să se b e ş e a s c ă ?" ANA, nervoasă să mă ucidă: "No, bine mă Dane ! Şi-atuni te mai miri că lumea te crede bolund ?!"
"Presarii" s-au distrat copios şi am auzit "interferenţe melodice": "Ha, da tu Ană numa amu ai aflat?! Ăsta nu-i întreg la cap, de-o viaţă..." Bla bla...Nesimţiţii!.

DE SARBATORI, SĂ RÂDEM UN PIC (1)

Într-o seară frumoasă de iarnă, într-un Ajun de Crăciun, îmi bate la uşă un prieten din presă (Victor L.) şi insistă şi insistă să ies din casă şi să mă duc cu el la colindat, la prietenul nostru, poetul Ion Mureşan. Oricât m-am eschivat şi-am refuzat...m-am trezit într-un taxi în drum spre, spre.. Ajunşi acolo, supoare! Casa era plină de musafiri, toţi "presari".Prietenul care m-a luat cu arcanu, le-a zis: "Scoateţi vodca, am câştigat pariu, l-am scos pe grasu din casă!" Râsete. Eu, "grasu", m-am simţit tare ofuscat, văzând c-am fost luat drept "obiect" de pariu...Răzbunare! Cerem răzbunare! Şi-am purces. Prima victimă: Ana, soţia prietenului poet. (proastă inspiraţia mea. Ana era cea mai inofensivă fiinţă de pe pământ). I-am zis Anei: "Pot să-mi las paltonu pe cuier, fără să-mi umble cineva prin buzunare? Ana ( era prima sa întâlnire cu "grasu"), a roşit şi mi-a zis: "Vai de mine, sigur că puteţi. Nu umblă nimeni la paltonu dvs". M-a invitat la masă şi s-a străduit să fie o gazdă bună.(prietenii mei erau deja chercheliţi, m-au ignorat, se uitau la etno tv) Ana ? O femeie frumoasă, cu un bun-simţ ţărănesc veritabil, greu de sincer şi de nealterat. Eu ? Un bou.(sau, cel puţin, vorba prietenei Ileana Brie, "un zăpăcit"),

(continuăm mâine, sunt obosit. Sorrry!)

COLINDĂ, COLINDĂ...

Colindă, colindă, bagă calu-n tindă / Şi-i dă fân să roadă / Şi-l ţucă su coadă...
În satul Tămaşa, locul copilăriei mele fericite, colidul acesta era "servit" spre învăţare copiilor tăntălăi care nu reuşeau sa înveţe pe de rost vreo colindă...Tot aşa, copiii care nu ştiau nicio poezie pentru serbare, ştiau una singură: "O găină rozosină, o căzut cu curu-n tină / Şi-o venit un cocoşel / Şi-o suit-o-ntr-o căruţă / Şi i-o dat un pic de puţă"
Prostia proştilor proşti (record de pleonasme) o voi strămuta la oraş, odată cu copiii de la ţară de acest soi, muta(n)ţi la oraş. Vai, vai, şi ce-au devenit... Dacă în pruncie îi motiva pruncia, ajunşi domni, să vezi ce (nu) crezi...Îi găseşti virgini în gândire şi acţiune cu precădere în preajma sărbătorilor, da, a sărbătorilor...
Ei (vai, da prea zic "ei") alearga disperaţi după cumpărături, căt mai multe CUMPĂRĂTURI ! (şi-aici îmi scade energia criticii, pentrucă apare firesc, autocenzura). E o fervoare, pe cât de artificială, pe atât de tâmpită. Carne, băuturi, prăjituri - toate pentru nişte triburi care n-au mai mâncat de-un secol...Da asta nu-i cine-ştie de grav....FĂRĂ A FI HABOTNIC (relaţia mea cu CEL DE SUS nădăjduiesc că există, fără de intermediari însă, iubind şi rugându-mă...aşa cum vreau eu), de când sunt la oraş, N-AM AUZIT  VORBINDU-SE DE NAŞTEREA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. În ecuaţie, musai, trebuie să intre şi EL. Nu ? De aceea, pe dragii mei ţărani nu-i prea iubesc...Şi. de sărbători, mint, condamnabil de mult. Nu mă duc la ei "la colindat" pentru că actul acesta -obligatoriu sacru- în condiţii creştineşti, nu-i altceva decât o behăială (în care DOMNUL e invocat într-o cântare miorlăită, inexpresivă, gen  manea). Şi'atunci. mă eschivez, mint...că-s "plecat"...De fapt rămân acasă, mă rog în stilul meu şi, culmea, mă simt BINE.
O colindă distorsionată de mine:, dedicată lor  "Şarpe de te-a durea capu (de la bautură, zic io) Ieşi în drum şi coatăţi leacu.

PS. Deunăzi am fost invitat de o prietenă de suflet, mare-mare suflet, Ileana B. la o seară de colinde şi de SPIRIT generat de acestea. Alienat de "viaţa colindelor" artificiale cântate de atâtea decenii, am reacţionat ca un om speriat şi chiar "ostil" în faţa cui ? A cui; totuşi ? În faţa SINCERITĂŢII MESAJULUI; A CÂNTULUI SINCER-TRĂIT. Mulţumesc Ei şi prietenilor ei care, înstrăinaţi de ţară, au păstrat în suflet, nealterat,FRUMUSEŢEA CALDĂ A MESAJELOR SFINTE