(feel free to) translate this page into English)
Nu sunt analist politic, sunt doar un modest prozator care se joacă cu umorul. Dar tot ce se intâmplă în jurul meu, mă scoate din umor sau mă adânceşte în acesta, până la tristeţe.
Voi proceda la a vă prezenta un "film" real din copilăria mea,"film" în care veţi vedea cum era percepută politica, prin sufletul copilului de la ţară, bombardat de "informaţii" controversate venite di regimul comunist în plină consolidare.
Am prins sfârşitul lui Gheorghe Ghiorghiu Dej. Acest stalinist a murit şi el. Satul meu a suferit cumplit. Satul a fost chemat prin tobe la căminul cultural ca să vadă înmormântarea "tovarăşului". Letiţia, din gaşca noastră de copii, a plâns ca o proastă, de parcă era neam cu mortu. La radio dădeau numai muzică de mort, adică muzică simfonică. Nu asculta nimeni. N- plâns nimeni, totuşi. Pe vremea lui Gheorghe Ghirgiu Dej o duceam bine. În magazin se găsea halva turcească, bomboane şi biscuiţi. În satul nostru se adunau toate satele din jur ca să cumpere pâine şi făină. Noi, copiii, eram mândrii. Ziceam chiar " ce-ar face pulalăii ăştia de pe sate, dacă n-ar fi Tămaşa, satu' nost'. Numa' noi le dăm pită şi fărină".
Eram - noi, copiii- fericiţi că trăiam în România noastră socialistă, şi nu în America Citeau ziarul şi-i auzeam: "ioi, ce rău o duc americanii!. Uită-te că n-au nici unde dormi, dorm pă su poduri în cutii de carton, uită-te la fotografiile ăstea...Ioi". În ziar mai zice că capitaliştii îs "dăunători" iar noi, copiii, gândeam cât de scârbos e să fii "dăunător". Că aşa, "dăunători", le ziceau şi la gândacii de colorado de la colectiv pe care îi înecam în petrol când mergeam cu toată şcoala la cules. Unde? La colectiv. La noi era fain. Aveam vaci, aveam mină de cărbuni, aveam ziua minerului, baluri la cămin, filme cu ruşi şi cu Sara Montiel, sosită cu caravana la Cuzăplac, da şi la Tămaşa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu