GRANDOMANIA BÂNTUIE ROMÂNIA...aberaţii a la Florin Piersic şi alţii

Image by CameliaTWU via Flickr
Toţi artiştii, fără excepţie, visează, visează, visează...Ce? Aţi ghicit! NEMURIREA! Da nu la o nemurire la care gândeşte şi visează omu de rând ce se crede credincios, deci nu  Întru Domnu...Aceştia, gen Florin Piersic, doresc o nemurire mult-prea terestră...Să fie veşnic pomeniţi, atât pe pământ, cât şi la televizor...Iar un nemuritor precum Florinel, aleargă, aleargă, aleargă, după certitudini. Mizând pe snobismul şi servilismul unui primar, evident lipsit de personalitate, îl vedem pe Florinel cocoţat pe frontispiciul  cinematografului Republica din Cluj (Republica? Un fost-nume, acolo. Un simbol banal, perimat...mă rog, un nume care nu poate concura cu acela de Florin Piersic...)...Şi nu ştiam cine-i Florin Piersic dacă nu-i  vedeam şi poza  din rolul vieţii lui de artist, Mărgelatu!, nume de cal sau de haiduc...nu prea ştiu ...Din secvenţele cu Mărgelatu, am înţeles că e vorba de un fel de "laleauă neagră", mîncătoare şi scuipătoare de bomboane agricole, şi ucigaşă de boieri burtoşi...ceva de felu ăsta. Sus pe Republică, avem şi poza în medalion a lui Florin-Mărgelatu!

În vecinătatea mea se află un cimitir unde-mi place să mă plimb cu Dora, căţeluşa mea...Amândoi ne oprim de fiecare dată în faţa unui mormânt pe a cărui cruce stă pentru eternitate, încarcerată în porţelan,  poza unuia mai gras şi mai urât decât mine...Dora, probabil că de ciudă că nu înţelege de ce râd, total nesimţită, trage un piş...Sub poza grasului, mort cândva prin 1920, toamna, dăinuie următorul înscris..."inspector şcolar"...Nu ştiu de ce, citindu-l, mă gândesc la Florin Piersic.

La acel act de nemurire (am văzut la tv) a participat nemuritorul septuagenar, îmbrăcat în mărgelatu, călare pe un cal speriat de mulţimea tâmpă, care, tâmpă fiind, fireşte că s-a uitat tâmpă şi neînţelegând ceva  din sofisticata "simbolistică" naţională ce tocmai i se servea . De fericire imbecilă radia doar primaru nost. Fericit nu era nici nemuritoru mărgelat, de frică ca calu (no,amu aşe o ieşit) speriat să n-o ia la goană şi să-l trântească de pământu peren..."Ho!, Ho!,Ho!"-glăsuia artistu.Abia a avut vreme să anunţe spectatorii -pe cei băutori, în special - că la parterul cinematografului a luat fiinţă, întru şi mai veşnica pomenire a lui Mărgelatu, barul "La Mărgelatu". Aşadar, dragii mei, Mărgelatu a devenit mai mult decât  simbol naţional. Io cred că bine-ar fi fost dacă măcar baru să se fi numit "La Republicuţa". Aşa ar fi mulţămit pe tăţ cârcotaşii ca io.

(un lucru bun a facut şi primarele nost, acest degrabă  propovăduitoriu şi făptuitoriu de kitsch-uri. A renovat cinematograful, adică i-a dat  ţoale noi, distinse, chinezeşti. No, nu-i bai, no!)

Alte aberaţii 
Celebrul Broadway s-a mutat la Bucureşti.Nu tot.  Nişte mofturi şi fiţe, dară. Avem şi noi trotuare, avem şi noi "stele", chiar dacă mai micuţe şi nu tare strălucitoare ca a lor... aşa, ca să nu ne doară ochii.Ghiciţi care oare e prima şi cea mai frumoasă din ţară? Aţi ghicit. Flooorin Piersic! Mărgelatu nostru!. Servus, Beligane! Servus, Rebengiuce! Aveţi o singură consolare. Că dacă n-aţi jucat în Mărgelatu...asta e!
Am o propunere. După statuile ecvestre care vor urma, cu Mărgelatu, fireşte, ce-ar fi dacă românu cinefil, în coşul zilnic, ar găsi "salam uscat de la mărgelatu", "unt-de-lemn de la mărgelatu", "conservă de fasole de la mărgelatu", "adeziv pentru proteză de la mărgelatu", "tampoane de la mărgelatu"? Ei, asta chiar că ar fi NEMURIRE!

Una mai drăguţă
După modelul demai sus, un cântăreţ de muzică populară din Maramu, Nicolae Sabău îl cheamă, si-a construit o casă "memorială", de forma unei biserici maramureşene, ca să, zice el, "să rămână în memoria nemului, glasu meu ce-a fost în slujba lui...aici se găsesc discurile şi premiile şi cam tot ce-am realizat io ca artist..." Fain! Io zic că nu trebuia să se pună la asemenea cheltuială. Oricum rămâne, şi va rţmâne în veci pururea, în memoria nuntaşilor...în toată viiaţa lor şi până vor muri. Un lucru nedrept e în toată moştenirea pe care ne-o lasă horitoru. Că nu prea mai sunt gramofoane şi patefoane...ca să-i putem auzi glasu cel fain, când ne-om du pân Maramu...











.